pacienta tăcută
Thriller

Pacienta tăcută – Alex Michaelides

Pacienta tăcută, o carte pe care n-o poţi lăsa din mână, plină de viaţă şi care îţi dă fiori, cu un final ce îi va ului chiar şi pe cititorii cei mai avizaţi de romane de suspans.” Booklist.

Una dintre multele recenzii, mai mult decât favorabile la cartea de debut a autorului Alex Michaelides. Şi fiecare în parte este binemeritată. Un thriller psihologic genial,  foarte bine scris, combinat cu mitologia greacă prin mitul Alcestei – operă a lui Euripide. Nu mai spun că finalul m-a făcut să recitesc câteva rânduri, să văd dacă am înţeles bine. Nici prin cap nu mi-a trecut – genial!!!

Alicia – este o tânără pictoriţă care, după ce îşi ucide soţul în mod violent, recurge la tăcere. Nicio explicaţie, în afară de cea a nebuniei nu este găsită pentru fapta sa. Aparent erau un cuplu fericit, fără probleme. Alicia alege tăcerea, singura sa manifestare după abominabila crimă fiind aceea de a-şi picta autoportretul, denumindu-l Alcesta, după opera lui Euripide. Ce au în comun Alcesta si Alicia, conform legendei şi realităţii? Autorul aruncă acest aspect, astfel încât, povestea să devina şi mai intrigantă şi plină de mister.

Theo – devine psihoterapeut, în primul rând pentru a învăţa să se descurce cu sine însuşi, după o tentativă de suicid şi ani de terapie. Conceptul său, ca şi psihoterapeut este că,  toate problemele psihice îşi au rădăcina în copliărie, ca urmare a abuzurilor de tot felul la care pot fi supuşi copiii, a unui mediu traumatizant în care aceştia cresc. El însuşi a avut parte de o asemenea copilărie. Cazul Aliciei îl atrage în mod special, iar pentru a ajunge la ea, îşi dă demisia şi se angajează la The Grove – spital de psihiatrie de maximă securitate unde este internată Alicia. Dorinţa sa este aceea de a  face pacienta tăcută să vorbească din nou – lucru aparent imposibil pentru ceilalţi medici care au tratat-o. Oare va reuşi ? Pentru a-şi da seama ce ar fi putut-o împinge la o asemnea faptă, începe să îi investigheze viaţa, încă din copliărie. Ia legătura cu toţi cei care s-au intersectat cu viaţa Aliciei. Pe plan personal este căsătorit cu Kathy, pe care o iubeşte foarte mult – relaţia cu ea aducându-i linişte şi un pic de echilibru psihic.  Momentul în care află că îl înşeală,  îl dărâmă. Cu toate astea, nu reuşeste să renunţe la ea, preferând să se prefacă că nu ştie. Însă îl macină tot timpul, destabilizându-l psihic.

Pacienta tăcută, o poveste care ne provoacă să descoperim ceea ce ascunde tăcerea.

Pe tot parcursul cărţii, Alicia  şi  personajele creionate mi-au pus mintea la contribuţie. Că mi-a dat cu virgulă, e altceva. Ca fiecare dintre noi, am încercat să îmi dau şi eu seama despre ce este vorba. Alicia mi s-a părut un personaj tulburat încă de la început. Iar relaţia  cu soţul său, un pic cam ciudată şi plină de contradicţii. Însă, de aici până la crimă e cale lungă şi întortocheată.

Nu spun mai multe, trebuie neapărat să descoperiţi ce s-a întamplat şi de ce. O să vă placă la “nebunie”!  Pacienta tăcută este o poveste plină de neprevăzut, captivantă şi foarte bine scrisă. Dacă cartea de debut este aşa, abia aștept să mai scrie! Nu cred că e cazul să mai spun că mi-a plăcut foarte mult, este exact genul meu preferat de thriller. Iar faptul că deznodământul nu a fost  deloc previzibil,  pentru mine, cel puţin,  mă face să îl declar genial. Fără doar şi poate îşi merită titulatura de thriller al anului! Pacienta tăcută poate fi găsită la Editura Litera .

Pacienta tacuta este un roman crime de debut remarcabil care isi creeaza calea proprie, oferind un studiu de caractere inteligent si un complot maestru, toate infasurate in scrisul hipnotic de la care nu vrei sa te rupi” – Crime by the Book

26 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: