Văduva – Fiona Barton

văduva
văduva
 Atunci când vorbeşti cu oameni adevăraţi – oameni lipsiţi de orgolii sau care nu au nimic să-ţi vândă, se poate ajunge la o dezgolire completă în faţa celuilalt, la o intimitate intensă, care exclude pe oricine altcineva.

Citind Văduva, inevitabil ajungem să ne întrebăm cât de bine îi cunoaştem pe cei din jur, chiar pe cei cu care trăim zi de zi.

Răul e lunecos, nu poate fi zărit decât uneori și atunci e cu atât mai teribil. 

Povestea este una captivantă, dramatică. Jean Taylor, Văduva, este un personaj interesant, pe măsură ce o cunoaştem. Se căsătoreşte de tânără cu Glen, care pune stăpânire complet pe ea, mascând controlul total şi manipularea pe care le exercită asupra ei prin afecţiune şi grijă. Devine personajul central al cărţii, deşi Bella, fetiţa de 3 ani care dispare din faţa casei, este motorul acţiunii.

A trebuit să păstrez şi secretele lui, şi pe ale mele.

Pe Glen îl cunoaştem prin prisma relatărilor soţiei sale, a anchetei care se desfăşoară în jurul său, fiind suspectul principal în cazul răpirii Bellei. Un întreg război mediatic se stârneşte împotriva lui, chiar şi după ce este scos de sub acuzaţie. Jean îi stă alături cu obstinaţie, chiar dacă, îndoiala începe să încolţească în mintea sa. De-a lungul timpului, Glen o transformă într-o femeie nesigură, retrasă, supusă. Pare ca un şoricel speriat, dar chiar să fie aşa? Să nu fi bănuit nicio clipă că cel cu care trăieşte în casă ar putea fi un om bolnav? De ce moartea celui căruia i-a fost alături orbeşte îi aduce un imens sentiment de uşurare? De ce, odată scăpată de sub influenţa sa, nu reuşeşte să renunţe la mască şi să îsi dezvăluie gândurile? Ce s-a întâmplat cu fetiţa dispărută?

Văduva -un thriller psihologic tulburător.

 O poveste care pe mine m-a captivat, cu toate că liniaritatea acţiunii l-a făcut predictibil. M-am aşteptat la răsturnări de situaţie, dar nu a fost cazul. Personajele, interesant creionate, au dat savoare lecturii și acţiunii. Nu pot face abstracţie de subiectul principal al poveştii, unul dramatic – dispariţia micuţei Bella, suferinţa mamei, lupta şi speranţa, nebiruite de trecerea tot mai descurajatoare a timpului, că o va găsi. O luptă în care este susţinută de media şi de miile de oameni care îi cunosc drama.

Văduva este o  analiză psihologică care pătrunde adânc în instituţia căsătoriei, în mintea celor implicaţi direct şi indirect în poveste. O carte care va impresiona, fără dar şi poate, pe care o recomand cu drag.

You may also like...

12 Responses

  1. Adriana Ivan spune:

    Foarte faină pare. Vreau și eu să o citesc cândva, m-ai convins!

  2. Chiar voiam si eu sa citesc acest roman, dar nu eram inca edificat cat de sus sa il cocot in lista de dorinte. Frumoasa si tentanta ta recenzie, Dana, mi l-a plasat direct in top. 🙂

  3. Am mai auzit de cartea asta ca e tare buna, iar recenzia ta confirma.

  4. anasylvi spune:

    Multumesc pentru recomandare, ai prezentat foarte tentant cartea!

  5. Dana spune:

    Multumesc, Ana! Este o carte interesanta.

  6. Alex Popa spune:

    Mulțam de recomandare, Dana! Pare un subiect interesant și din spusele tale este bine transpus în carte.
    Felicitări pentru articol!

  7. lifestylebycata spune:

    Ma asteapta de ceva timp in biblioteca. Cred ca ar fi cazul sa o citesc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: