Mai mult ca perfectul -Aivi Dal
Mai mult ca perfectul ne duce cu drag, umor şi nostalgie, înapoi, în perioada cea mai minunată, dar şi cea mai complexă din viaţa noastră – adolescenţa.
A-i da unui adolescent lecții de viaţă e ca şi cum i-ai face baie unui peşte.
Arnold H. Glasow
În perfect acord cu citatul, personajul acestor două cărţi, Mai mult ca perfectul – My Crush şi #Good vibes with, adolescent, se simte atotcuprinzător, atotputernic, omniscient şi omniprezent. Într-un cuvânt – PERFECT. Desigur, doar este la vârsta la care lumea este la picioarele sale, nu are nevoie de sfaturi, păreri, ci doar de recunoaşterea valorii supreme pe care o are. Cu mare drag şi amuzament am făcut o călătorie în timp, în perioada adolescenței în care autoarea ne transpune cu mult umor și farmec. Cu toate că adolescența mea a fost cu mult diferită de cea a generațiilor de azi, nu am putut să nu mă regăsesc în multe dintre situațiile despre care personajul nostru perfect, ne povestește cu mult umor. Profesori, părinți, bunici, teme. Presiune mare! Colegi, prieteni-împărțiți pe categorii, primele iubiri stângace. Profesori și materii preferate, dar și profesorii mai puțin simpatizați și materiile “de groază”. Vremea descoperirilor, cea a trecerii de la copilărie la maturitate, tranzitată de adolescența cea complexă.
Autoarea s-a transpus de minune în pielea adolescentului de azi, unul inteligent, fără mari crize existențiale, caracteristice perioadei, într-un mod tare drăguț și plin de umor. M-am amuzat copios și mi-a făcut plăcere să mă rup de viața de om mare, pentru un timp.
Mai mult ca perfectul – adolescenţi din nou, pentru câteva pagini.
De la prima vedere am fost cucerită de coperțile vesele, frumos colorate. Fiind legate între ele, le-am cuprins pe ambele în prezentare. Mi-a plăcut personajul, relația sa cu familia, modul în care a fost conturat și descris. Un jurnal de adolescent tipic, cu preocupările caracteristice vârstei, o lectură uşoară şi relaxantă numai bună pentru destindere şi voie bună.
Îi mulţumesc autoarei pentru cărticele, arată tare bine în biblioteca mea! O lectură potrivită atât pentru adolescenţi, cât şi pentru adulţi- cei care au sau vor avea copii care trec / vor trece prin acestă perioadă a vieţii. Cărţile au apărut la Editura Paralela 45, pot fi găsite, de asemenea pe Elefant.
12 comentarii
Adriana Ivan
Simpatice cărticele. Așa le-am văzut și eu.
Dana
Chiar da! Mi-am amintit de când eram perfectă.;))
Marius - AnalogiiAntologii
Ce fain citat! 😀 Tentanta prezentare! 🙂
Dana
Cu adolescența nu te poti pune.??
evaancutahamza
Am citit și eu cărțile astea și chiar sunt simpatice.
Dana
Chiar da.?
elvira
Nu le-am citit dar mă tentează. Oricum, adolescența mea, ca și a multora din generațiile mele, a fost cu adevărat aparte, umană, spectaculoasă. Am trăit-o cu mult suflet. Dar asta e evoluția omului, fiecare în pas cu timpul lui.
Dana
Asa este, fiecare generație cu timpul său.
anasylvi
Ce recomandare frumoasa! E clar una de avut in vedere. Multumesc! <3
Dana
Cu drag! Chiar e o carte de descretit fruntea!
ruxandrahappylittlethings
Ce drăguțe sunt! Știu deja cui să i le fac cadou ❤
Dana
Chiar drăguțe!