Zuleiha deschide ochii
Fictiune,  Colaborare

Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina

26 decembrie 2019 / 27 Comentarii

Zuleiha deschide ochii – Mai rău e că nu vrea să plece. Cum se face că s-a ataşat, pe măsură ce anii au trecut, de pământul ăsta aspru, neprietenos? De râul ăsta periculos, perfid, veşnic nestatornic, cu mii de culori şi mirosuri? De pădurea nemărginită, întinsă până la orizont? S-a ataşat până şi de oamenii ăştia, dracu’ să-i ia-deseori ostili, grosolani, urâţi, prost îmbrăcaţi, tânjind după casă, uneori jalnici, ciudaţi, de neînţeles.”

Alegerea lunii decembrie de la Târgul Cărţii a fost una în ton cu anotimpul. Am descoperit o poveste despre iarna cea mai grea – cea din sufletul omului. Zuleiha deschide ochii, dar fără a vedea altceva decât iarna nesfârşită. Zuleiha este un personaj ce impresionează. Este o tânără țărancă tătară, căsătorită de 15 ani cu Murtaza, un om morocănos și aspru. Alături de ei locuiește soacra ei, căreia îi spunea Strigoaica, o femeie matusalemică și înfricoșătoare. Datoria tinerei soții, deși eu aș numi-o slugă, și nu soție și noră, era să muncească pentru cei doi, mai ceva ca un bărbat. Ceea ce este impresionant, este stoicismul cu care Zuleiha își acceptă soarta, fără a se împotrivi și fără a tăgădui rânduiala lucrurilor, stabilită de reglui stricte, indiscutabile. De-a lungul căsniciei naște trei fete, care se prăpădesc imediat după naștere. În ciuda vieții aspre, Zuleiha reușește să-și păstreze bunătatea și capacitatea de a se conforma unui destin aspru, asemenea viscolului și frigului. Cum lupți cu o tristețe continuă, cum o faci să te lase să respiri măcar o clipă?

Muncește, Zuleiha, muncește! Cum zicea mama? Munca gonește tristețea. Of, mamă, tristețea mea nu ascultă de zicalele tale…

Cu toate că nu era o viață de dorit sau una ușoară, Zuleiha se resemnase și se obișnuise cu ea. Dar, chiar și viața asta nenorocită îi este dată peste cap și schimbată într-un mod violent. Noua putere sovietică și-a trimis soldații la prădat. Nenorocul face ca Zuleiha și Murtaza să îi întâlnească chiar după ce își ascunseseră grânele – oamenii erau obișnuiți să apeleze la tot felul de metode pentru a-și proteja agoniseala. Când  comandantul Armatei Roșii le-a cerut acestora să predea recolta, Murtaza a ripostat, ceea ce i-a adus moartea. Iar pe Zuleiha a aruncat-o într-o nouă viață, una necunoscută, plină de foame și de mizerie. Trecută pe lista țăranilor deschiaburiți cărora li s-a confiscat averea,  este deportată către…nicăieri. Dar și de data asta, Zuleiha își va accepta soarta și o va lua ca atare. Ce altă opțiune ar fi avut?

Ignatov nu se gândea prea mult la soarta viitoare a celor pe care-i avea sub supraveghere. Treaba lui era să îi predea.

Dar cui și unde? Nici măcar Ignatov, comandantul lor nu știa unde aveau să ajungă. Tot timpul erau îndrumați către alt loc. Pe drum oameni mor, alții evadează. Zuleiha află că este însărcinată. Va reuși acest copil să supraviețuiască? Îi va asculta Dumnezeu, cel care o părăsise, rugăciunea pentru viața copilului pe care îl avea în burtă? Era El cu ei, în acel tren teribil? Unde vor poposi? Dacă vor popsi vreodată. De ce Ivan Ignatov are mereu o tresărire când o privește pe Zuleiha, femeia căreia i-a ucis soțul? Și de ce se simte atât de ușurat când, dintre zeci de oameni, reușeste să salveze tătăroiaca cea mică și cu ochii mari și verzi, însărcinată pe deasupra, de la înec? Vor ajunge la liman, vor găsi un strop de speranță, de odihnă după o viață și o călătorie atât de zbuciumate?

Zuleiha deschide ochii – o lectură extraordinară, impresionantă.

O poveste impresionantă, memorabilă. Zuleiha deschide ochii şi se dovedește a fi o forță, în pofida staturii sale. Va reuși să se adapteze la noua viață, va lupta pentru supraviețuire. Se va lupta cu îndoctrinările adânc fixate în mintea sa, dar va reuși să le învingă? Va reuși să se abandoneze complet relației tulburătoare cu Ivan? Sau păcatul o va ajunge din urmă? Vă las să descoperiți cum Zuleiha deschide ochii, după ani de zile de viață cruntă, la ea însăși. Să o descoperiți cu aceeași fascinație și tulburare cu care am descoperit-o eu. Simplă, dar totuși atât de complexă prin puterea de a se adapta și de a-și accepta soarta. Nici celelalate personaje nu sunt mai prejos. Fiecare în parte este fascinant. Tristețea ne însoțește pe tot parcursul cărții. Scriitura atât de simplă, dar atât de pătrunzătoare, răscolește. Cu atât mai mult cu cât povestea are bază reală. O carte excepțională, la fel de izbitoare precum viscolul iernii. Printre cele mai bune și impresionante cărți citite până în prezent, Zuleiha deschide ochii trebuie să ajungă în biblioteca și inima fiecăruia.

Și ea va simți că durerea care a umplut lumea nu a dispărut, dar a lăsat-o să respire.

S-ar putea să-ți placă și

Aripi frânte

Aripi frânte – Alina Cosma

19 august 2020
anul de gratie

Anul de graţie – Kim Ligget

12 decembrie 2019
Alesul

Alesul -Thomas Mann

17 martie 2021

27 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: