Minciuni pe canapea
Psihologic

Minciuni pe canapea – Irvin Yalom

Minciuni pe canapea – Lui Ernest îi plăcea la nebunie să fie psihoterapeut.Zi de zi pacienții îl invitau în cele mai intime încăperi ale vieții lor. Zi de zi, el le aducea alinare, își făcea griji din pricina lor, le ușura disperarea. Iar în schimb, primea admirație și prețuire.

Pe rafturile pline de cărți minunate ale Târgului cărții am dat peste cartea care, de mult mi-a stârnit curiozitatea. Minciuni pe canapea este o incursiune în viața și mintea psihoterapeuților, o povestire plină de umor și dezvăluiri despre cei, pe care avem tendința de a-i crede, prin natura meseriei, super oameni. Descoperim că, de fapt, sunt la fel de vulnerabili și pasibili de aceleași  experiențe ca orice alt om. Talentul de a lucra cu mintea oamenilor nu se aplică și cu propria minte, putând fi, din punctul de vedere al autorului, mult mai ușor de păcălit. Cum să plătești o sumă, deloc neglijabilă și să minți la terapie? Un argument destul de bun, aș spune. Dar, cum știi cine și cu ce scopuri îți intră în cabinet? Și cât de ușor e să acorzi credit unei persoane care, chipurile, vine să o ajuți să își pună gândurile în ordine? 

Minciuni pe canapea – Își poate pierde un psihiatru mințile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul ședințelor în care ar trebui să dețină controlul asupra pacienților? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăște să joace rolul de pacientă neajutorată.

În centrul acțiunii se află Ernest, un psihoterapeut pasionat, integru, dedicat. La rândul lui, acesta are un supervizor, un terapeut mai experimentat care îl ajută pe acesta să își îmbunătățească tehnicile. Ca terapeut trebuie să fii mereu pregătit pentru orice tip de client care îți calcă pragul. Dar e posibil, cu adevărat, acest lucru? Cum reacționezi când o femeie foarte frumoasă și inteligentă îți calcă pragul, nu cu gânduri tocmai curate și încearcă să te seducă? Cum va aborda Ernest acest aspect, al încălcării pragului terapeut-client? Prag de care, mulți terapeuți se mai împiedică. Va prima profesionalismul și dedicarea sau instinctul?

Minicuni pe canapea – O carte care ar trebui citită de oricine vrea să afle cun funcționează în realitate mintea unui “doctor de cap”.

Din aceleași motive am vrut să citesc și eu cartea. Ce am concluzionat? Cu toate că personajele poveștii știu foarte bine cum să lucreze cu mintea clienților, când vine vorba de propria lor minte, la fel ca orice om, lucrurile se complică. Aceleași frustrări, nesiguranțe, hopuri existențiale. Dar, în cazul lor, miza este mult mai mare. Liniile sunt mult mai subțiri, deseori invizibile, iar încălcarea lor poate duce la adevărate dezastre. Atât pentru ei, cât și pentru clienți. Și da, și ei au nevoie, la rândul lor de cineva care să le deschidă toate ușile minții. Pentru că, la urma urmei, sunt și ei oameni. Recomand Minciuni pe canapea tuturor celor care îşi doresc, pentru căteva ore, să intre în mintea unui medic psihiatru. Este o incursiune tare interesantă.

53 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: