Fiica pierdută – Gill Paul
Nu conta. Ea și Piotr erau norocoși. Erau supraviețuitori. Se cunoscuseră cu șaizeci și unu de ani în urmă, petrecuseră nouăsprezece ani împreună, șaisprezece despărțiți, iar acum trecuseră douăzeci și șase de ani din ziua în care se întorsese la ea în grădina palatului de la Petrehof. Încă zâmbea când își amintea momentul: șocul, neîncrederea, apoi înțelegerea faptului că Dumnezeu a făcut o minune pentru ea.
Printre cele mai bune cărți citite, Fiica pierdută mi-a descoperit o poveste extraordinară, emoționantă, tulburătoare. O poveste în care am cunoscut personaje puternice, pline de dorința de a răzbi, de a lupta pentru cei iubiți, pentru viață. O luptă deloc ușoară în timpuri foarte grele, o luptă cu suferința, pierderea, foamea, frigul. O poveste de o sensibilitate aparte, din care răzbat sute de sentimente.
Un roman îndrăzneț și plin de forță, încărcat de emoție, tensiune și cu personaje pline de viață plasate într-un cadru bogat în detalii istorice.
Romanul urmăreşte, la distanţă de 40 de ani, viața marei ducese Maria, una dintre fiicele țarului Nicolae al II lea și pe cea al lui Val Doyle. Autoarea pleacă de la destinul tragic al Romanovilor- execuția Țarului Nicolae și a familiei sale în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918. În povestea sa, Gill Paul oferă şansa la viaţă a două dintre fiicele ţarului – Tatiana şi Maria. Tatiana fuge din locul în care ea şi familia sa sunt ţinuţi în arest la domiciliu, urmând să se întoarcă să îşi salveze familia, ajutată de iubitul său. Aceasta nu se mai întoarce, iar de-a lungul vremii nu se mai știe nimic concret despre ea. În noaptea în care familia sa a fost executată Maria este salvată de către Piotr, una dintre gărzile care îi păzeau. Mai mult moartă decât vie, Maria este îngrijită de către Piotr, revenindu-şi. De aici, încep o poveste de dragoste frumoasă și plină de sensibilitate şi una de viaţă impresionantă. Ambele personaje sunt de ușor de îndrăgit – curajoase, loiale,dedicate unul altuia, răzbind prin viața tragică de care au parte prin dragostea necondiționată care îi leagă. Au împreună șase copii, dintre care unul nu a supraviețuit. Piotr muncește din greu, dar cu drag pentru familia sa, asigurându-le un trai decent, în vremurile grele la care a fost supus poprul rus între 1921 și 1944- foamete, abuzuri, execuții, dictatură, perioadă în care mulți și-au pierdut viața sau pe cei dragi. Veți descoperi prin povestea Mariei și a lui Piotr, un destin sub semnul zbuciumului, greutăților, pierderilor, regăsirilor,un destin crunt aș putea spune, căruia i-au făcut față, mânați de iubirea pentru familia lor și de iubirea dintre ei, iubire care transcede timpul și viața, dar și de o putere, aș putea spune, supraomenească.
Uneori Maria îl privea pe Piotr în timp ce dormea, cu tenul alb și cu răsuflarea chinuită, și se întreba care dintre ei avea să moară primul. Nu era sigură că ar fi supraviețuit veștii morții lui a doua oară.
Pe firul secund al cărții, ajungem în anul 1973, la Sydney, unde o cunoaștem pe Val Doyle,o femeie de 30 de ani, cu o fetiță de cinci ani, căsătorită cu un om abuziv. Se căsătorise de tânără pentru a scăpa de tatăl său, un om rece și violent. Val nu știa foarte multe despre el, mai ales că acesta își schimbase numele odată cu emigrarea pentru a-și ascunde obârșia rusă și un trecut întunecat. Odată cu moartea acestuia, Val află adevărul despre mama sa, reușind chiar să o revadă și descoperă printre lucrurile acestuia o cutie de bijuterii şi un aparat de fotografiat vechi care conține poze care o fac pe Val să își pună multe întrebări. Își găsește curajul să iasă din relația abuzivă și, împreună cu fiica sa încep o viață nouă și un periplu de aventuri în încercarea de a descoperi cine a fost cu adevărat tatăl său și, de ce nu, ea însăși.
Își întinse brațele goale, simțind cum soarele îi încinge pielea […] Va trebui să se obișnuiască cu această libertate încet, ca un deținut eliberat după ce a ispășit o pedeapsă deosebit de lungă.
Ce va afla, ce legătură au cele două femei? Trebuie să descoperiți.
Printre paginile acestei cărți care mi-a plăcut foarte mult, veți descoperi, într-un cadru istoric foarte bine reprodus, o poveste plină de emoție. Istorie, politică, iubire perfectă, tragedie, dejnădejde, dar și bucurie, speranță. Personajele sunt atât de bine prezentate, de parcă stau alături de noi citindu-și povestea. Nu se poate să nu le îndrăgiți și să le admiraţi. Fiica pierdută mi-a plăcut foarte mult și o recomand cu mare drag!
56 comentarii
Marius - AnalogiiAntologii
Minunata recenzie, Dana! 🙂 Mi-am dorit sa citesc romanul asta inca de cand a fost lansat, dar aveam impresia ca e un pic altfel, pana la prezentarea ta. Acum vreau si mai tare sa-i descopar intreaga poveste! 😀
Dana
Mulțumesc, Marius! Îl recomand, este o lectura complexa și minunată!
evaancutahamza
Wow, grozav ai scris despre ea! Stiu ca ma uitasem si eu la cartea asta, doar ca nu mai retin daca am si luat-o. O sa verific in biblioteca daca nu cumva o am.
Dana
Mulțumesc, Anca!❤️
O recomand cu drag!
Adriana Ivan
Eu am citit primul volum, Soția secretă. Abia aștept să îl citesc și pe acesta.
Dana
La mine urmează Soția secretă. Recomand, e minunată! ?
Oana Alexandru
Foarte frumoasa recenzia ta, interesant subiectul.
anasylvi
Foarte frumoasa recenzia si recomandarea, am auzit si inainte lucruri bune despre roman. Destinul Romanovilor a provocat mereu mult interes si multe speculatii.
Dana
Mulțumesc, Ana! ❤️
Mi-a plăcut foarte mult!
Oana Alexandra
Interesant subiect! Pare ca aduna atat de multe idei la un loc! O recenzie reusita!
Dana
Multumesc! Este un subiect foarte interesant!
Ioana S. Pavel
Este foarte interesant subiectul acestei carti. Cred ca o voi citi si eu!
Dana
O recomand cu mare drag!
Razvan
Povestea este impresionanta iar recenzia e si ea pe masura.
Dana
Multumesc mult!
Mirela-Carmen
Hmmm… Nu stiu cum e cartea dar recenzia ta m-a captivat total. Multumesc pentru recomandare. <3
Dana
Si eu iti multumesc! :*
Ana Maria B
Mulțumim pentru recomandare. Îmi aceasta perioada cărțile sunt bine venite.
Dana
Cu mare drag! Cu carti frumoase, evadam un pic din acest haos.
Beauty With Camy
Ma bucur ca am aflat de ea prin recenzia ta. ? ?
Dana
Recomand!
Ramona Gheorghe
Chiar imi doresc si eu sa citesc povestea in detaliu si sa ma delectez cu ea in aceasta perioada
Dana
Ma bucur, vei descoperi o poceste minunata!
Geo
Frumoasa recenzia. Cartea nu am citit/o încă…
Dana
Multumesc, o recomand cu drag!
Zanfir Anamaria
Pana acum nu am descoperit povestea romanului, urmează. Mulțumesc pentru recenzie.
Dana
Sper sa o descopei si sa iti placa!
Roxana Trandafir
Tare interesanta pare. Un subiect delicat cu o profunzime apare care nu are cum sa nu captiveze. 🙂 am scris-o pe lista. 🙂
Dana
Este minunata!
UniquebyMM M
Articolul tău m-a convins că trebuie sa citesc acest roman. Este pe gustul meu, prin urmare am notat titlul la preferate. Mulțumesc pentru recomandare!
Dana
Ma bucur si iti doresc lectura frumoasa!
De la sex la dragoste
Legat de Romanov s-au scris multe si se vor mai scrie. Personal nu imi prezinta interes. Insa partea finala a cartii cu secretul si aparatul foto mi se pare mai tentant.
Dana
E prima carte avand acest subiect si m-a captivat.
De la sex la dragoste
Ma bucur cand place alora.
Alexandra Pricop
Îmi place mult recenzia ta! Cartea chiar mi se pare interesantă. O vreau și eu!
Dana
Ma bcucur si o recomnad cu tot dragul!
mihaelanistor
Ma bucur sa vad ca tot mai multa lume citeste carti frumoase.
Dana
In aceasta perioada trebuie sa ne ocupam mintea cu ceva frumos.
Elena Chedică Mateică
Dacă ar fi sa aleg un singur gen, clar as alege romanele.
Mersi de recomandare!
Dana
Cu drag!
Diana
Pare faină, o s-o notez 🙂
Dana
Recomand!
Bratu Gabriela
acum cateva zile ti-as fi zis ca nu e chiar stilul meu. acum am inceput sa citesc orice, izolarea are meritul asta :))
Dana
Poate o citesti si pe asta, e interesanta si tare frumoasa!
JoAnne
Deși sunt o cititoare înrăită, aș putea spune, încă nu am auzit de ea. O să o trec pe lista de must-read, recenzia m-a făcut foarte curioasă! 😀
Dana
Este o carte tare frumoasa, sper sa iti placa! Si eu am citit-o in urma unei recomandari.
Diana Timofte
Foarte frumoasa recenzia ! M-ai convins sa trec cartea pe lista !
Dana
Multumesc! Ma bucur!
Secretele Simonei
Mersi pentru ca mi-ai reamintit de aceasta carte. O am si eu si isi asteapta randul. Sper sa imi placa!
Dana
Lectura placuta!
portiadecitit
Neaparat trebuie sa mi-o iau si eu. Pare super.
Dana
Este super!
Ana-Maria Gogu
O sa o caut si eu, imi place cum ai povestit despre ea.
Dana
Ma bucur! Recomand!
Anca
Momentan sunt la jumatatea unei alte carti, dar cu siguranta o voi adauga si pe aceasta pe lista scurta. multumim pentru recomandare.
Dana
Cu mare drag!