Copilul care a găsit soarele noaptea
Fictiune

Copilul care a găsit soarele noaptea – Luca di Fulvio

– Ce trebuie să fac să nu mă pierd?Caută adevărul…Ascultă adevărul…Învaţă adevărul…iubeşte adevărul…spune adevărul…ţine-te de adevăr…apără adevărul până la moarte…fiindcă adevărul te va face liber.

Copilul care a găsit soarele noaptea este o carte care te lasă fără cuvinte. Şi care nu te lasă să o laşi din mână. O poveste atât de frumoasă, emoţionantă, profundă, dar şi dureroasă. Cele mai autentice sentimente sunt transpuse cu măiestrie într-o scriere care nu are cusur. Personajele sunt creionate atât de real, trăirile lor transmise  atât de puternic. O poveste despre lumina din fiecare, care iese la suprafaţă atunci când renunţăm la frici sau atunci când trebuie să luptăm pentru viaţă, pentru ceea ce  iubim, pentru ceea ce ni se cuvine, pentru dreptate .

Trebuie să înveţi să lupţi. Ai să trăieşti în sânge, ca mine şi ca strămoşii noştri. Asta este soarta şi condamnarea noastră.

Cartea urmăreşte destinul lui Marcus al II-lea, fiul principelui Marcus I de Saxa. Un bildungsroman, acesta ne prezintă atât evolutia prinţului Marcus, cât şi a şerbului Mikael. Pentru că, din momentul în care familia îi este ucisă chiar sub ochi, micul prinţ intră pentru câţiva ani într-un con de umbră, perioadă menită să îl pregătească pentru destinul măreţ care îi este sortit.  În dimineaţa fatidică acesta îi oferă Eloisei, o copilă din popor, flămândă şi zdrenţuită, o bucată din budinca lui cu carne. În acel moment îi oferă, de fapt, propria viaţă. Salvat de către aceasta, devine un şerb oarecare. Identitatea nu trebuie să îi fie aflată,  astfel încât să fie ferit de cei care au pus pe stăpânire pe ţinut. Ajunge în casa sărăcăcioasă a Eloisei şi a mamei sale, Agnete – moaşa satului. Cele două devin familia sa, punctul său de reper şi motivul pentru care îşi va găsi curajul să lupte pentru ce i se cuvine şi pentru a elibera poporul de sărăcie şi atrocităţile la care este supus de către Ojstering – un om  sadic, de o cruzime ieşită din comun.

– Noi suntem ceea ce suntem acum, Mikael, spuse bătrânul, ca şi cum i-ar fi citit gândurile.  Noi suntem  ce suntem exact în clipa în care suntem.

La conturarea unui destin măret este nevoie de oameni care să scoată la suprafaţă tot ce este mai bun din noi. Oameni care să ne îndrume prin necunoscut, frică, care să ne ajute să ne cunoaştem. Dar şi de iubire. Mikael este un norocos din acest punct de vedere. Agnete şi Eloisa, bătrânul Raphael, Emoke, Volod  cel  Negru – personaje complexe şi fascinante, sunt cei care îl vor călăuzi spre lumina care zace în el. Dragostea şi setea de dreptate îl vor mâna pe Mikael la înfăptuirea unui destin măreţ şi plin de lumină.

Ceea ce-ți spun oamenii, inclusiv eu, este adevăr doar dacă se regăsește în tine.

Luca di Fulvio, un vrăjitor al cuvântului, ne prezintă cu măiestrie şi emoţie, atât contextul istoric, cât şi fiecare personaj, conturând o lume şi personaje de care nu ai vrea să te desparţi. Cu toate că duc o viaţă plină de greutăţi, neajunsuri şi asuprire, şerbii nu se lasă îngenuncheaţi. Destinul greu îi uneşte şi îi transformă în adevărati luptători pentru libertate, adevăr şi o viaţă în care sărăcia şi frica nu au ce să mai caute. Fiecare personaj este extraordinar conturat psihologic. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării şi neelucidat. Toate sunt aşezate la locul lor, la timpul lor. 

N-are importantă de câte ori cade un om, băiete, nu uita, spuse căpitanul, vorbind agale, ca unul care cunoștea viața și grozăviile ei. Ce contează într-adevăr e să se ridice. O singură dată mai mult față de toate acele dăți când a căzut.

Mi-a plăcut foarte mult această carte! O lecţie de viaţă, o carte scrisă foarte bine, o lectură abundentă în înţelepciune, o poveste impresionantă şi plină de o multitudine de emoţii. O poveste din care învăţăm că doar împreună, uniţi de aceleaşi idealuri şi, mai presus de orice, de dragoste, putem înfăptui lucruri măreţe. Mă bucur că am avut prilejul să citesc această carte extraordinară pe care vă invit să o descoperiţi în deplinatatea ei, cu aceeaşi fascinaţie şi bucurie cu care Coplilul a găsit soarele noaptea!

49 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: