Love & gelato-Jenna Evans Welch

love & gelato
love & gelato

„Știi, oamenii vin în Italia dintr-o mulțime de motive, dar atunci când rămân, o fac pentru două lucruri, mereu aceleași: Love & Gelato.”

Love & Gelato – Vacanţă la Florenţa a fost o lectură minunată, relaxantă, o evadare din cotidian, tocmai în bella Italia. O poveste tristă, însă relatată cu un umor savuros, astfel încât să nu umbrească frumuseţea locurilor şi a subiectului. O călătorie minunată în Italia, plină de descoperiri, de aventuri, de dragoste şi….îngheţată.

Lina, o adolescentă de 16 ani se vede pusă faţă în faţă cu moartea mamei sale, răpusă de cancer şi cu faptul că trebuie să înceapă o nouă viaţă în Italia, alături de Howard, un vechi prieten al mamei sale şi aparent tatăl său – cel mai în măsură să aibă grijă de ea. Totul este cu atât mai bulversant cu cât Lina a crezut tot timpul că tatăl său nu a vrut să aibă de a face cu ea. Iar faptul că acesta locuieşte într-un cimitir, cel al victimelor celui de-al doilea război mondial, contribuie la ciudăţenia întregii situaţii. Mai adăugăm şi neasemănarea izbitoare dintre cei doi, şi totul e cât se poate de neclar. Lina trebuie să se adapteze atât morţii mamei sale, cât şi la o nouă viaţă plină de necunoscut şi contradicţii. Din fericire îl cunoaşte pe Lorenzo, un tânăr de vârsta sa, cel care îi devine bun prieten şi cu care va descoperi o mulţime de lucruri interesante despre trecutul mamei sale, precum şi frumuseţea de neegalat a Italiei, dar şi iubirea.

„O viață fără dragoste e ca un an fără vară.”

Înainte de a muri, mama Linei, trimite în Italia unul dintre jurnalele sale. Aparent, acesta trebuie să ajunga la Lina. Parcurgând jurnalul, Lina o ia pe urma mamei sale, în trecut, descoperind o poveste care o va face să îşi pună multe întrebări despre cine a fost cu adevărat mama sa şi care îi schimbă viaţa. Citind însemnările mamei sale, lucrurile par să se clarifice. Sau să se încurce. Ce va descoperi Lina, ce întorsătură va lua viaţa tinerei? Vă las să descoperiţi împreună cu ea. Totodată, să descoperiţi locuri minunate, întâmplări frumoase şi pline de emoţie. O poveste încântătoare într – un loc debordând de splendoare, relatată cu umor și mult farmec.

You may also like...

19 Responses

  1. anasylvi spune:

    Ce recomandare frumoasa! Pare o poveste usurica la prima vedere, dar vad ca nu e chiar asa, avand subiecte care ating anumite profunzimi. Multumesc pentru recomandare! <3

  2. Dana spune:

    Chiar o poveste frumoasă, plină de farmec şi de profunzime. Cu mare drag, mi-a plăcut mult! :*

  3. Am tot văzut cartea asta, dar nu am citit-o. Pare tare frumoasă, cred că mi-ar plăcea.

  4. Ce tentant ai prins atmosfera cartii, Dana! 🙂 Multumim de recomandare! 🙂

  5. Cât de drăguță este coperta acestei cărți! Nu am citit-o, dar pentru că este recomandată de tine, nici nu stau să mă gândesc de două ori ?

  6. Foarte frumoase citate, foarte fain locul unde se desfășoara acțiunea, iar subiectul la fel de interesant.

  7. Si uite asa lista mea de lecturi se mareste cu inca un tiltu 🙂

  8. Mihaela Curea spune:

    Nu ai cum sa nu te indragostesti de si in Italia, vreau sa citesc si eu cartea.

  9. Elena Chedică Mateică spune:

    In Italia am mancat cea mai buna inghetata. Pare interesanta cartea, sigur o citesc si eu.

  10. Ramona Gheorghe spune:

    O carte foarte fresh si destul de lejera. Mi-as dori sa pun si eu mana pe ea

  11. albusteluta spune:

    O poveste frumoasa! Multumim pentru recomandarea de lectura!

  12. cred ca am mai auzit de cartea asta, insa nu am apucat sa o citesc. dar e de pus pe lista, ca lectura usurica!

  13. portiadecitit spune:

    Mi-a placut cartea. Chiar este relaxanta si simpatica.

  14. Lili Toma spune:

    Pare interesanta cartea! O trec si eu pe lista mea de lecturi! Lectura placuta!

  15. Ana Maria B spune:

    Pare o poveste deosebita. Îmi da impresia ca este genul acela de carte ce are ceva aparte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: