Înger de pază – Alina Cosma

înger de pază
înger de pază

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare

Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare

Făcu-şi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,

El, veghea mea sfântă, amicul fidel?

Ori poate!… O-nchide lungi genele tale,

Să pot recunoaşte trăsăturile-ţi pale,

Căci tu – tu eşti el!

Deşi sunt la a treia carte a Alinei Cosma, pot spune că, de fiecare dată sunt surprinsă. Înger de pază intensifică acţiunea, drama, suspansul, misterul, dar şi partea de romance, pe aceasta din urmă ducând-o spre erotism. Cred că autoarea poate aborda orice gen, păstrând viu interesul de la prima până la ultima pagină.

Şi în Înger de pază, la fel ca în Legături fatale, accentul este pus pe bani, putere, secrete de familie, secrete care au ecouri întunecate în viaţa celor nevinovaţi și care sunt la un pas de a distruge.

O tânără trăieşte o dramă tulburătoare: tatăl o părăseşte la cinci ani, mama moare răpusă de cancer, iar ea ajunge într-un scaun cu rotile în urma unui accident. Dar mila şi compasiunea sunt ultimele sentimente pe care şi le doreşte.

Selena este modelul luptătorului. Deși greu încercată de viaţă, refuză să se dea bătută, în ciuda marginalizării pe care o întâmpină din cauza faptului că este imobilizată într-un scaun cu rotile. Ea luptă pentru a avea o carieră, o viaţă normală. Este o tânără inteligentă, determinată, dar şi foarte frumoasă. Îngerul de pază al Selenei se materializează în Remus Ortan, un tânăr şi chipeş om de afaceri. Când Selena ajunge pentru un interviu la firma la care Remus este acţionar, uşa de la resurse umane îi este închisă în nas. Remus intervine, iar Selena ajunge angajată la contabilitate. Lucrurile par să se fi aranjat frumos pentru Selena. Îi place ceea ce face, îşi face prietene, se simte acceptată. Dar, lumea banilor este una perfidă, plină de pericole, de personaje pervertite. Selena descoperă nereguli în actele contabile. Îi sesizează lui Remus tranzacţiile dubioase, cei doi începând să facă cercetări. Trebuie să fie foarte precauţi, deoarece lista suspecţilor este formată atât din membrii familiei, cât și din acționarii firmei. Dorian, vărul lui Remus este de departe cel mai bun candidat – este un om lacom, brutal, fără nicio urmă de umanitate, care nu se dă în lături de la nimic rău – își agresează secretarele, șantajează. Natalia-iubita lui Remus, senzațional de frumoasă, dar și de capricioasă, având adevărate crize de isterie, poate fi și ea implicată. Sabina-contabila șefă, care ascunsese aceste nereguli, este și ea pasibilă.Sabina devine noua secretară a lui Dorian, fără să aibă de ales, acesta șantajând-o cu unul dintre cele mai întunecate secrete ale sale. Investigația celor doi îi pune în pericol, însă adevărul trebuie să iasă la suprafață. Selena devine noua contabilă șefă, dovedindu-și pregătirea și corectitudinea, Remus fiind tot mai impresionat, dar și atras de ea. Din nefericire pentru ea, Selena află secrete periculoase care o pun în pericol.

Anii trec…Ea revine dornică de răzbunare. Pentru a-și atinge țelul va trebui să-l rănească pe cel căruia îi datora totul.

Dacă în prima parte ni se dezvăluie subtil lumea în care se învârte acțiunea, în cea de-a doua, dezvăluirile vin ca un uragan. La fel și pasiunea, foarte ușor insinuată în prima parte. Un nou acționar apare în scenă, o femeie misterioasă și puternică care vrea să salveze firma de la faliment. Clar ea este foarte înverșunată împotriva lui Remus. Când îi descoperă adevărata identitate, acesta nu înțelege de ce femeia care îl sprijinise atât, acum vrea să îl distrugă. Da, Selena revine. Nu mai este în scaun cu rotile și este mânată de sentimente negative care nu o caracterizează. Care să fie motivul?

Cum spuneam, și în această carte avem de a face cu secrete întunecate de familie, cu situații periculoase, personaje sinistre, dar și cu povești de dragoste intense. Binele și răul sunt într-o contiună luptă, dezvăluirile de-a dreptul cutremurătoare și neașteptate, personaje bine conturate psihologic. Pe scurt, o poveste care ne ține cu sufletul la gură. Fără doar și poate îmi doresc să descopăr noi povești captivante scrise de Alina Cosma, lucru pe care vi-l recomand și vouă. Cărțile sale le puteți găsi la Editura Petale Scrise, căreia îi mulțumesc pentru minunatele lecturi!

You may also like...

22 Responses

  1. alinacosma spune:

    Multumesc pentru recenzie. ❤

  2. Ma bucur ca ti-a placut. Inger de paza este una dintre cartile mele preferate dintre cele scrise de Alina.

  3. Minunata recenzie! 🙂 Cartile Alinei sunt toate captivante, dar in thrillere chiar duce mereu suspansul la apogeu. 🙂

  4. Îmi place acțiunea acestei cărți, cred că o voi citi și eu. ❤️

  5. O recomandare numai bună de luat în vacanță, mai ales că se apropie cu pași repezi.

  6. danastancuro spune:

    Sunt atat de bucuroasa sa descopar autori romani. O trec pe lista, clar!

  7. N-am mai citit de mult timp o carte atat de intensa. Prezentarea acesteia m-a convins s-o caut si eu

  8. portiadecitit spune:

    Am citit si eu cartea, acum ceva timp.

  9. ellafairytale spune:

    Subiectul este interesant, imi doresc sa descopar si eu cartile Alinei, cu siguranta voi fi incantata.

  10. Adriana Ivan spune:

    Am citit și eu cartea în trecut. Mi-ai adus aminte de ea 😀

  11. gio spune:

    Multumesc pentru recomandare, pare o poveste interesanta.

  12. Nu știam despre aceasta carte. Suna foarte interesant si trist totodată.

  13. Elena Chedică Mateică spune:

    Mi-am propus sa citesc mai multe carti scrise de autori romani. Mersi de recomandare!

  14. am citit si eu carti de-ale alinei cosma si chiar mi-au placut tare mult!

  15. Am tot văzut această carte, dar nu știam ce să cred despre ea. Recenzia ta a venit la fix! Mereu ai recomandări interesante ?

  16. Vai dar in ce situatie este protagonista! Pare o poveste interesanta dar tulburatoare..

  17. O carte care îmbină multe elemente, o dramă cu multe profunzimi și înțelesuri complexe.

  18. anasylvi spune:

    Multumesc pentru recomandare, suna foarte palpitant tot ceea ce ai scris despre carte! <3

  19. Dana spune:

    Cu drag, ma bucur că ți stârnit interesul! ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: