Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat
UPS!

Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat-Serge Marquis

Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat este o lectură profundă,complexă, care îmbină mai multe teme – filosofice, psihologice, de dezvoltare personală, o poveste în centrul căreia se află  EGO – laitmotivul acestei cărţi.

Am ales forma romanului pentru a aduce în scenă personaje și situații care să ilustreze multiplele fațete ale egoului. Așa s-au născut Charlot, Maryse, Marie-Lou, Georges și toți ceilalți. Sper să fim cât mai mulți cei care vom încerca să răspundem la întrebările lui Charlot, întrucât am sincera convingere că o mai bună înțelegere a mecanismelor egoului ar permite evitarea multor suferințe omenești

Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat – noi nu suntem ego.

Nu mi-am dat seama când am parcurs paginile acestei cărţi cu un subiect deosebit de sensibil şi plin de emoţie, cu personaje complexe, în care  adulţii învață de la copii, şi nu invers. Charlot, la doar nouă ani, are o inteligenţă emoţională foarte avansată, îşi pune întrebări existenţiale, este foarte înţelept şi hotărât să îl pună la pământ pe Egoman – aşa cum îl numeşte el pe Ego. Acest monstru care se opune fericirii, libertăţii, iubirii. 

-Mamă, de unde vin eu?

-Din stele, dragul meu… Pământul este o bucată dintr-o stea. La fel şi noi, tu şi cu mine…

-Vin din stele, vin din stele… Şi tot acolo o să mă duc, după aia.

Crescut doar de mama sa, un neuropediatru eminent, o femeie de succes, inteligentă şi frumoasă, însă egocentrică şi aparent lipsită de sentimente, Charlot este îndreptăţit să îşi cunoască duşmanul, ego-ul mamei sale şi  să-l eradicheze. Fără ego, lumea şi oamenii ar fi mult mai deschişi spre dragoste, spre tandreţe, spre nevoile celorlalți. În special, mama sa. Fără ego, Maryse ar înceta să se mai considere buricul pământului, ar învăta se se bucure, să iubească, să fie liberă. Părăsită de tatăl lui Charlot chiar  înainte de a-l naşte, tratând zilnic copii bolnavi de cancer, pe mulţi dintre ei, pierzându-i în lupta cu moartea, Maryse îşi apără sufletul de noi suferinţe, devenind tot mai rece. Deşi se dedică trup şi suflet copiilor pe care îi tratează, nu se apropie emoțional de ei. Detașarea este importantă în meseria sa, însă, un strop de tandrețe este absolut necesar. 

Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat

 

Dar să revenim la Charlot. Cu care viaţa este deosebit de generoasă pe de o parte, oferindu-i capacităţi extraordinare, prin care reuşeste să schimbe o mică parte din lume, dar şi crudă, răpindu-i mai întâi vederea, apoi pe Hamid – prietenul său bun şi pe Marie-Lou – iubita sa. M-a impresionat curajul şi înţelepciunea cu care Charlot a înţeles pierderea celor dragi,  modul în care înţelege moartea. Fiind un suflet evoluat spiritual, el  are o putere extraordinară de a înţelege şi de a accepta toate aceste pierderi pe care le suferă, la un nivel profund, avansat, pentru un copil de nouă ani. 

Totodată, Charlot ne învaţă că, odată eliberaţi de ego, putem privi viaţa şi tot ce ne oferă ea – bun sau rău, din altă perspectivă. Că, fără ego, putem fi, în sfârşit liberi. De toate sentimentele negative care ne ţin captivi, de acel eu din care izvorăsc superioritatea, îngâmfarea, autosuficienţa. Odată liberi, putem simţi mai mult, ne putem da voie să iubim, să ne deschidem faţă de cei din jur şi faţă de noi înşine. Să învăţăm să ne iubim. 

Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat mi-a amintit, pe alocuri de stilul lui  Paulo Coelho, prin prisma motivelor prezentate – iubire de sine, evoluţie spirituală, atingerea unui nivel superior la nivel emoţional, celebrarea vieţii, a căutării şi a găsirii de sine, precum şi prezenţa unui mentor – Charlot în cazul de faţă. 

O lectură care curge, care ne învăluie, care ne pune pe gânduri şi ne îndeamnă să reflectăm,  Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat  poate fi găsită Libris  şi  o recomand cu drag. 

 

 

25 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: