Autori români
-
Când eram prietenă cu timpul – Lucia Verman
Când eram prietenă cu timpul este o carte care are impact doar la citirea titlului. Pe parcurs vom descoperi prin intermediul cărţii crâmpeie din viaţa autoarei, din viaţa fiecăruia dintre noi. Când eram prietenă cu timpul – o carte despre viaţă. Povestea a fost pentru mine, una foarte emoţionantă, mai ales că autoarea s-a stins la doar 55 ani. Cartea a fost publicată postum de către soţul Luciei pentru a-i îndeplini o ultima dorinţă. Volumul de povestiri ne prezintă trăiri şi momente în care cu toţii ne regăsim. Lucia ne prezintă viaţa sa, cu bune si mai puţin bune, deschis, natural, ceea ce ne face să empatizăm şi să dorim…
-
Din altă viaţă, jurnal de copil – Marius Albert Neguţ
Copii fiind, grăbim cu disperare spre maturitate, doar pentru ca, odată adulți, să regretăm întreaga viață copilăria pierdută. Din altă viaţă, jurnal de copil este carte absolut fermecătoare și emoționantă. Pentru fiecare dintre noi, copilăria reprezintă cea mai frumoasă etapă a vieții, iar la vârsta adultă, una dintre cele mai mari nostalgii. Citind cartea m-am regăsit în multe dintre povestirile autorului, așa cum fiecare se va regăsi la un moment dat. Marius Albert Neguţ Din altă viaţă, – povestea copilariei fiecăruia dintre noi. M-am regăsit cu tristețe, bucurie, hohote de râs. Narius Albert Neguţ a împletit firul narativ în așa fel încât, să ne aducem aminte cu zâmbetul pe buze…
-
Vina, Camelia Cavadia
Vina se lipise de el, îi intrase în celule, se amestecase cu carnea și ADN-ul lui. Pe parcursul lecturii am avut tot timpul sentimentul că, uneori totul e prea frumos ca să dureze, și că, inevitabil, la un moment dat ceva rău se va întâmpla… Uneori, așa se întâmplă și în viața de zi cu zi. Autoarea a reușit să mă bulverseze, cu toate că, pe undeva prevedeam iminența colapsului. Am descoperit-o pe Camelia Cavadia odată cu Măștile fricii și am știut că trebuie să citesc și celelalte cărți ale sale. Deși pline de tristețe și situații de viață dramatice, poveștile sale au un adânc substrat psihologic, scot în evidență părți ale…
-
Măştile fricii, Camelia Cavadia
Măştile fricii, o carte pe care mi-am dorit-o foarte mult de când am văzut-o, cucerindu-mă cu coperta şi titlu, s-a dovedit o poveste care m-a nmarcat şi pe care nu o voi uita orea curând. Cea mai comună formă a disperării este să nu fii cine ești cu adevărat. Cuvinte care descriu perfect viața personajelor cărții: Ema, David și Sofia. Ziua cea mai fericită din viața mea mea {…} a fost aceea în care a murit tatăl meu. Cartea începe și se termină cu aceste cuvinte. Zguduitoare și de neînțeles la început, însă „acceptabile” pe parcurs. Trei frați, uniți de un destin greu, urmăriți și marcați de o copilărie îngrozitoare, …