Bibliotecara de la Auschwitz
Fictiune

Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe

27 august 2019 / 42 Comentarii

În bibliotecara de la Auschwitz, “literatura are acelaşi rol ca o lumânare în mijlocul unui lagăr în miezul nopţii. O lumânare aproape că nu luminează, dar ne permite să vedem cât întuneric există în jurul ei.”

Bibliotecara de la Auschwitz este o carte pe care, de mult timp am dorit să o citesc. Şi cum la Târgul Cărţii găsesc doar cărţi minunate, dorinţa mea a devenit realitate.

Deşi nu sunt la prima carte despre Holocaust, Bibliotecara de la Auschwitz reuşeşte să izbească încă o dată prin povestea evreilor ajunşi în groaznicul lagăr. Nu are cum să nu te îngrozească modul în care au fost trataţi evreii în timpul celui de-al doilea război mondial. Bibliotecara de la Auschwitz este o poveste dură, brutală. O poveste despre vieţi mutilate, copilării furate. Dar şi despre curaj şi despre cum te  agăţi de un scop pentru a suporta realitatea.

Bibliotecara de la Auschwitz – o poveste despre moartea inocenţei.

Dita Kraus are 14 ani. Este o fetiţă curajoasă a cărei misiune este să aibă grijă, în mare secret de biblioteca din blocul 31. Biblioteca este formată din câteva cărţi ponosite pe care le ascunde şi le protejează de teribilul Josef Mengele, un personaj odios, capabil de atrocităţi greu de imaginat și digerat. Micuţa şi temerara Dita, apără cu preţul vieţii cele 8 cărţi. Am admirat-o profund pe această fetiţă, mi-ar fi plăcut să o cunosc. Dar, mai ales, mi-aş fi dorit să aibă altă viaţă. O copilărie… Şi-a căutat refugiul şi puterea de a înfrunta iadul în cărţi. Ea devine Bibliotecara de la Auschwitz.

Unii ar putea crede că este un act de curaj inutil într-un lagăr de exterminare, atunci când există alte preocupări mai presante: cărţile nu vindecă boli, nu pot fi folosite ca arme pentru a putea doborî o armată de călăi, nu ţin de foame şi nici de sete. Este adevărat, cultura nu este necesară pentru supravieţuirea oamenilor, necesare sunt doar pâine şi apă. Este adevărat că omul supravieţuieşte dacă are pâine să mănânce şi apă să bea, mulţumindu-se cu moartea omenirii.

Cartea este un tablou pictat cu acurateţe a ceea ce s-a petrecut zi de zi într-un lagăr de concentrare. O poveste dură care m-a strâns în spate. Oricâte cărţi despre acest subiect aş citi, nu sunt niciodată pregătită sufleteşte pentru a trăi cu personajele, încă o dată, în iad. Pentru că, citind această carte ne putem face o idee despre ce înseamnă iadul. Câte un strop de umanitate şi inocenţă, apare, din când în când prin intermediul unor personaje care nu şi-au pierdut sufletul de tot şi care cred, încă că viaţa şi dragostea sunt posibile. Le veţi descoperi cu mare drag şi le veţi admira. Să mai poţi spera în asemenea loc, e un miracol, o forţă!

O poveste despre curaj, putere, speranţă. Cum poţi să mergi mai departe după asemenea experienţă traumatizantă? După ce pierzi tot? Familie, prieteni, demnitate, libertate.

Oricât aş vrea să vorbesc şi să transmit despre despre această carte, cuvintele nu sunt suficiente. Doar citind, trăind alături de Dita şi celelalte personaje  poţi simţi ceea ce autorul transmite, atât de viu. Nodul din stomac, revolta, neputinţa, foamea, frica, durerea, dar şi speranţa, chiar dragostea.

O carte scrisă frumos, profund, viu. Şi pe care o recomand cu mare drag!

S-ar putea să-ți placă și

se numea sarah

Se numea Sarah -Tatiana de Rosnay

3 iunie 2019
splendida cetate a celor o mie de sori

Splendida cetate a celor o mie de sori- Khaled Hosseini

22 iulie 2021
O sută de nume

O sută de nume – Cecilia Ahern

17 martie 2020

42 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: