long island
Psihologic

O vară în Long Island – Ann Brashares

Era oare posibil să vezi frumuseţea prezentului atunci când ea pătrunde în viaţa ta? Sau e nevoie ca timpul să treacă, sau să pierzi ceva, sau, poate, să te doară, ca să-ţi dai seama?

Este literă de lege ca, de fiecare dată când intru pe Târgul Cărţii  să găsesc cărţi minunate care să îmi rămână în minte şi în inimă.

Una dintre aceste cărţi este O vară în Long Island, o carte impresionantă, o lectură cameleonică, captivantă. Poţi crede că povestea este una amuzantă, uşoară. Facem cunoştinţă cu personajele şi, încet, încet le descoperim poveştile, pline de dramă, ascunse  sub masca hazului de necaz şi a lipsei de acceptare a trecutului.

QuinnEmma şi Mattie fetele lui Robert şi Lila. Cei doi s-au despărţit  cu mulţi ani în urmă şi, la rândul lor, şi-au refăcut viaţa. Robert s-a recăsătorit cu Evie şi au împreună o fiică, SashaLila şi-a întemeiat şi ea o nouă familie cu Adam, având împreună un fiu, pe RayAdam mai are şi el doi copii dintr-o căsătorie anterioară.  Casa de vacanţă a lui Robert şi Lila contribuie la încâlceala din familia extinsă. O casă pe care cele două noi familii  o folosesc echitabil, însă în aşa fel încât Robert şi Lila să nu se întâlnească . Cei doi nu au reuşit să ajungă la o relaţie amiabilă de-a lungul timpului.

Povestea se pare că gravitează în jurul lui Ray-fiul Lilei și a Sashei-fiica lui Robert care, deşi fac parte din familia extinsă, nu sunt înrudiţi. Cei doi nu se cunosc personal cu toate că pe timpul şederii în casa de la Wainscott din Long Island folosesc aceeaşi cameră, dorm în acelaşi pat. Lucrează chiar şi la acelaşi magazin, însă, fără a se vedea vreodată.  Fiecare şi-l proiectează pe celălalt în minte, curiozitatea şi dorinţa de a se cunoaşte crescând.

Nu suntem niciodată în acelaşi loc în acelaşi timp. Ne anulăm reciproc? Poate dovedi cineva că suntem doi? Părţi laterale, întuneric şi lumină, fată şi băiat, yin şi yang.

Cunoscând şi celelalte personaje , povestea unei familii  eclectice,  puţin ţăcănită şi complexă, descoperim o poveste plină de umor, dar şi de tristeţe. Deşi s-ar presupune că trecutul este unul destul de îndepărtat, el este mai mult decât prezent în viaţa fiecărui protagonist, niciunul fiind împăcat pe deplin cu el.

Povestea unei familii destrămate, în care războiul dintre părinţi, deşi tăcut, se insinuează în mintea şi în viaţa  copiilor, dincolo de veselia de suprafaţă. Un roman psihologic tragico-comic, cu o distribuţie bine pusă la punct, astfel încât gama de trăiri să fie una amestecată, cu impact. Cartea asta este ca o revelaţie, o lecţie deosebit de aspră, predată în aşa mod încât să se fixeze bine şi profund în minte şi inimă.

20 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: