oscar
Fictiune

Oscar şi Tanti Roz- Eric Emmanuel Schmitt

27 noiembrie 2019 / 15 Comentarii

Dragă Doamne-Doamne,
Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că am pârlit şi peştişorii din acvariu), şi-abia acum îţi scriu prima dată pentru că am tot fost ocupat cu lecţiile.

Da’ să ştii: nu pot să sufăr să scriu. Numai dacă mă obligă cineva. Scrisul înseamnă brizbrizuri, floricele, zâmbete etc., o minciună frumoasă şi nimic mai mult. O chestie pentru oameni mari.
Dovada? Uite, să luăm începutul scrisorii (…). Aş fi putut foarte bine să spun: “Mi se zice Bilă, arăt cam de 7 ani, casa mea e la spital, pentru că am cancer, şi n-am vorbit niciodată cu tine pentru că nici măcar nu cred că exişti.”

Povestea lui Oscar, un copil bolnav în fază terminală, ni se relevă sub forma scrisorilor scrise de către acesta lui Dumnezeu la îndemnul lui Tanti Roz, prietena sa şi cea care îi transformă ultimele zile într-o călătorie prin viaţa pe care nu va avea ocazia să o trăiască, o aventură în care micuţul se avântă cu toată inima, cu toată curiozitatea, dar și  cu toată deznădejdea,  mascată printr-un umor înduioşător. 

Astfel, purtat de imaginaţie, trăieşte în 12 zile o viaţă întreagă, plină de momente preţioase şi emoţionante. Trece prin adolescenţa complicată, se îndrăgosteşte de Peggy Albăstrea, se căsătoresc, ajunge bătrân.  Emoţionează profund maturitatea micuţului şi curajul cu care înfruntă vestea morţii, dar şi modul în care îşi imaginează cum ar vrea să arate viaţa lui, dacă ar avea ocazia să o trăiască. 

Oamenii tremură în faţa morţii pentru că le e teamă de necunoscut. Dar ce-i necunoscutul?

Curajul micuţului impresionează, modul cu care se maturizează prin jocul de-a viaţa, profunzimea pe care o atinge, modul în care îşi acceptă soarta. Frica sa nu se referă la necunoscut, ci la pierderea a toate câte le cunoaşte. Tanti Roz, la rândul ei, este un personaj impresionant prin dedicarea faţă de Oscar, felul în care îi susţine moralul şi îl pregăteşte pentru moarte. Practic, devine îngerul său păzitor în călătoria sa imaginară prin viaţă, în descoperirea lui Dumnezeu, în aprofundarea sensului vieţii. 

Azi împlinesc o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm mult, dar mă simt bine. Am încercat să le explic părinţilor mei ce-i viaţa, un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viaţa veşnică. După aceea, îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârşit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Şi-atunci încercăm s-o merităm.

O poveste, deşi nu lungă, atotcuprinzătoare şi plină de emoţii. Inocenţa, credinţa şi dorinţa lui Oscar de a trăi, chiar şi limitat, ne face să cugetăm la modul în care ne percepem şi trăim viaţa. De asemenea, ne face să ne gândim la oamenii pe care trebuie să îi avem aproape ca să răzbatem prin viaţă, indiferent de ceea ce aceasta ne poate rezerva. 

“Nimeni nu poate trăi fără suferință, Oscar. Nici Dumnezeu și nici tu. Nici părinții tăi și nici eu.”

S-ar putea să-ți placă și

Nunta lui Isobel

Nunta lui Isobel – Sheila O’Flanagan

15 septembrie 2020
se numea sarah

Se numea Sarah -Tatiana de Rosnay

3 iunie 2019
Aripi frânte

Aripi frânte – Alina Cosma

19 august 2020

15 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: