Obiecte ascuțite -Gillian Flynn
Despre Obiecte ascuțite, un thriller care mi-a plăcut foarte mult am citit mai multe păreri care m-au cam înfricoșat. Deși sunt amatoare de gen, am stat pe gânduri dacă să o citesc. După ultima recenzie citită la Obiecte ascuțite m-am decis să o citesc și mi-a plăcut la culme.
Obiecte ascuțite, despre încercarea de a te vindeca…
Cartea o are în plin plan pe Camille, o tânără jurnalistă la un ziar din Chicago. Cariera sa se menține la un nivel mediocru. Șansa unui articol care să o propulseze spre un nivel superior apare în momentul în care, în orașul său natal, Wind Gap, de unde a plecat după un episod traumatizant al vieții sale, dispare o fetiță. Este trimisă de către șeful său pentru a face un articol despre acest caz, mai ales că în urmă cu un an, altă fetiță fusese găsită ucisă, apărând ipoteza unor crime în serie. Deși gândul că trebuie să se reîntoarcă acolo o tulbură, fiindu-i frică să nu-și piardă echilibru, pornește spre locul care i-a fost casă, dar și iad.
Wind Gap, reîntâlnirea cu familia…
Reîntoarsa acasă, Camille își reîntâlnește mama, Adora, un personaj ciudat. Legătura mamă-fiică dintre cele două a fost și este una foarte complicată și sinistră, aș îndrazni să spun. Lipsa iubirii mamei și pierderea surorii sale, pe vemea când locuia acasă o duc pe Camille în pragul unei căderi nervoase, manifestând un comportament autodistructiv. Își cunoaște și sora vitregă de 13 ani, alt personaj ciudat care mi-a dat fiori. Pe parcursul lecturii mă întrebam dacă exista vreun om sănătos la cap în carte.
Familia, rai sau iad.
Pe parcursul șederii acasă traumele Camillei reies la suprafață, împreună cu lucruri noi și groaznice despre mama și sora sa vitregă. Răscolind după informații despre dispariția fetelor, descoperă lucruri de-a dreptul înfricoșătoare despre moartea surorii sale, despre cine sau ce este cu adevărat propria sa mamă și abia reușeste să scape cu viață…
Obiecte ascuțite, despre fragilitatea psihicului uman.
Cartea nu este foarte ușor de citit, fiind un thriller destul de dur, dar captivant. Este subliniat un subiect delicat, cel al importanței iubirii și atenției în viața unui copil. Este subliniată, de asemenea linia subțire dintre normal și patologic. Pe alocuri vulgară și șocantă, aduce în atenție o familie bolnavă din generație în generație. Mi-am tot dat cu presupusul, însă în final tot am avut o surpriză în privința nebunului suprem din carte.
Deși destul de greu de digerat, mi-a plăcut maxim. O recomand pentru mesajul dur, dar foarte important transmis. Cartea o găsiți pe Elefant.
8 comentarii
Adriana Ivan
Mi-a plăcut foarte mult cartea aceasta. Sigur va fi unul dintre thrillerele anului.
Felicitări pentru recenzia convingătoare!
desprecartisialtearte
Se vede ca ti-a placut mult!??? cred ca s-a jucat cu mintea ta??
Dana
Un thriller bun de tot, chiar m-a pus la incercare 🙂
Dana
Si pentru mine este unul dintre cele mai bune thrillere citite. Iti multumesc!
Pingback:
evaancutahamza
Nu am citit-o, dar suna tentant. Multumesc pentru recomandare!
Dana
Mie mi-a plăcut mult de tot! Dava îți place thrillerul, Obiecte ascuțite e unul bun de tot!
ruxandrahappylittlethings
Îmi place mult autorul! Am citit cartea și am urmărit și serialul.
Îl recomand și eu!
O recenzie minunată! ❤