Nou în bibliotecă
Aminteşte-ţi, o carte necitită nu te poate ajuta. Nu citeşti niciodată prea multe cărţi, însă poţi citi prea puţine. Jim Rohn
Anul acesta, până în prezent, am adăugat câteva titluri minunate în bibliotecă. Cu toate că numărul cărţilor necitite este destul de mare, lista de dorinţe e mereu deschisă şi în creştere. Cu siguranţă, lucrurile stau la fel şi pentru voi.
Despre noile mele comori în bibliotecă.
Târgul cărţii este locul în care mereu am găsit cărţi minunate, accesibile, în stare ireproşabilă. Până în prezent, nu a fost titlu pe care să îl caut şi să nu îl găsesc pe site. Aşa că, în momentul în care mi-am dorit două dintre cărţile lui Tracy Chevalier – Albastru pur şi Făpturi uluitoare , a fost primul loc în care le-am căutat. Şi, desigur, le-am găsit. Albastru pur mi-a plăcut tare mult, autoarea are un mod minunat de a scrie şi abia aştept să descopăr şi povestea făpturilor uluitoare. Chiar în acest moment, pe site, sunt reduceri la sute de titluri.
Elefant este, fără doar şi poate o alegere inspirată pentru achiziţia de cărţi. Este imposibil de rezistat miilor de titluri, precum şi reducerilor pe care le oferă constant.
Aşadar, la ultima comandă, mi-am ales o nouă carte a lui Kristin Hannah, Drum în noapte, o poveste în stilul frumos şi plin de emoţie al autoarei.
Pentru că, din când în când mai cochetez cu stilul fantasy, Surorile din oglindă a fost alegerea mea. O poveste magică şi captivantă.
O alegere mai puţin obişnuită, deoarece consider că dezvoltarea personală ţine doar de experienţa proprie, putând fi prea puţin susţinută doar de teorie, ar fi Femei care iubesc prea mult. Cu toate astea, perspectiva şi părerea avizată a autorului – psihoterapeut, nu strică. Voi reveni cu păreri.
O parte dintre aceste cărţi le-am dăruit, însă povestea lor a rămas cu mine.
Un cadou minunat a sosit din partea unei prietene dragi. Cum să nu te bucuri când primeşti cărţile pe care ţi le doreşti de mult timp!? Mi-a fost greu să decid cu care să încep, pe toate vreau să le citesc de mult. Am ales Acolo unde cântă racii, despre care vă voi vorbi în curând. Abia aştept să fac cunoştinţă cu Ove, despre care am auzit doar lucruri minunate.
La fel stau lucrurile şi cu Dincolo de stele, continuarea Aleei cu licurici, o poveste minunată şi foarte emoţionantă. Al doilea volum se anunţă la fel.
Love & Gelato – Vacanţă la Florenţa, pare o carte numai potrivită pentru vacanţă, desigur. Faptul că acţiunea se petrece în Italia mă încântă şi, cu siguranţă va fi o lectură tare plăcută. Deşi nu e un moment propice pentru nunţi, voi participa la cea a lui Isobel. Sunt curioasă cum va fi!
Eu zic că am avut un an prolific pe acest plan, până în prezent, şi sper să o ţin tot aşa! Voi ce cărţi noi aţi adăugat la bibliotecă?
42 comentarii
anasylvi
Ce de lecturi frumoase! Cartile noi de anul acesta pe care le-am citit le-am prezentat deja, mai am si destule necitite, care isi asteapta frumos randul. Am si pe lista de dorinte cateva (zeci). Cel mai recent au intrat in biblioteca seria Pierduti printre stele, de Gelu F. Achis (acum citesc al doilea volum) si Lupul de stepa al lui Hesse. 🙂 Spor la citit!
Dana
Lecturi frumoase și ție și la cât mai multe achiziții! ❤️
Abia aștept sa citesc despre Lupul de stepă!!!
anasylvi
<3
Diana
Lectură plăcută <3
Dana
Mulțumesc! ❤️
Ana-Maria Gogu
Mi-ai facut pofta de citit o carte buna, cred ca a venit timpul sa comand ceva pentru lectura.
Dana
Lectură frumoasa!
Ioana S. Pavel
Ai ceva material acolo pentru următoarea perioadă! ? În ritmul în care citesc eu, mi-ar ajunge până la sfârșitul verii.
Dana
Am, am! Cam asa cred ca ma încadrez și eu cu cititul lor. ??
mihaelanistor
Imi place sa adaug mereu carti noi in biblioteca mea.
Oana Alexandra
Chiar mi-am propus sa imi comand si eu “Acolo unde canta racii”, am mai vazut-o la cateva persoane si chiar mi-a atras atentia!
Dana
E minunată, trebuie citită!
evaancutahamza
Tare frumoase carti ai adaugat in biblioteca. Si eu am o multime de carti noi primite in acest an.
Dana
Mulțumesc! Lecturi frumoase!
Pulbere de stele
Cred ca ai ales cateva mici capodopere, spor la citit! Una dintre cartile alese de tine o am si eu si mi-a placut foarte mult, Albastru pur!
Dana
Multumesc!
UniquebyMM M
Uneori mă gândesc ce aș fi fost fără sa citesc? mi amintesc cum mă rugau părinții să ies afară, la joacă, să ma fac și altceva decât să stau “cu nasul în carte”. 🙂
Acum, când trece un tip fără să citesc, mă simt incompletă.
Minunate cărțile tale (prezentate)!
Dana
Îți împărtășesc gândurile. ?
gabriela
Mi-a plăcut mult citatul- “Nu citeşti niciodată prea multe cărţi, însă poţi citi prea puţine.” – il voi retine si eu. Mersi pt recomandarile cărților ?
Dana
Cu drag!
Lili Toma
Frumoase carti! Lectura placuta!
Dana
Mulțumesc!
Elena Chedică Mateică
Mi-am cumpărat cartea Hobbitul, am văzut filmul de cel puțin doua ori și mi-a plăcut mult, am zis sa citesc și cartea.
Dana
Lectura frumoasa!
Beauty With Camy
Anul asta chiar am citit și eu multe și încă am mai cumpărat. ?
Dana
Superrr! :))
Oprea Carmen
iubesc sa citesc si am profitat cat am stat in casa, acum stau pe afara mai mult, asa este meseria mea!
Dana
Printre timp, mai ctitm cate ceva!
Marius - AnalogiiAntologii
Ah! Si eu eu vreau neaparat sa citesc Fapturi uluitoare si Albastru pur! Tracy Chevalier scrie minunat. Numai titluri unul si unul printre noile achizitii! 🙂
Dana
Daa, imi place cum scrie!
ellafairytale
E important sa citim cat mai mult, ne ajuta sa ne dezvoltam, foarte frumoase alegerile tale.
Dana
Foarte adevarat!
Cristina
Si mie îmi plăcea să citesc….mă relaxa foarte mult, acum nu prea am timp , dar intenționez să o fac!
Foarte interesante alegerile tale!
Pupici
Dana
Multumesc si lecturi frumoase cand o fi timpul! :*
Ramona Gheorghe
Lectura plăcută. Nu am n-ai auzit nimic despre nici una așa ca ma voi inspira de la tine
Dana
Multumesc! Ma bucur ca iti pot oferi idei!
lifestylebycata
Numai frumuseti ai adaugat in biblioteca. 😀 Abia astept sa citesc si eu Drum in noapte. Multumesc! :*
Dana
Lectura placuta! :*
Adriana Ivan
Lecturi plăcute! Minunate cărți ai. Am adăugat și eu multe cărți în bibliotecă. In minte îmi vin acum : Pământ american, Căsătorie de plăcere, Ultimul oaspete.
Dana
Multumesc,lecturi frumoase și ție!
ruxandrahappylittlethings
Nu se mai poate! O să îmi fac o cameră doar pentru cărți. Am luat câteva recomandate de tine și mă apuc în curând de citit ❤
Dana
Mă bucur că te au convins recomandările mele, lecturi frumoase ! ❤️