Vânătorii de zmeie
Fictiune

Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini

Dacă am vreun regret din punct de vedere al lecturilor de care am avut parte până în momentul prezent, acela este că nu am citit Vânătorii de zmeie mai repede. O carte de o profunzime covârşitoare, de la primul până la ultimul rând, cartea lui Khaled Hosseini este o veritabilă operă literară şi una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit.

 

Vânătorii de zmeie este o poveste despre prietenie, famile, dar, mai ales despre curajul de a face ceea ce trebuie. Despre viaţă, aşa cum este ea, fără menajamente şi fără minuni spectaculoase care să îndulcească ceea ce personajelor le-a fost sortit.

Povestea din Vânătorii de zmeie  se țese în jurul lui Amir, copil paștun – rang de onoare și de  tradiție în Afganistanul acelor ani, un Afganistan încă nemutilat de război. Fiul unui om influent, care duce o viață îmbelșugată, de huzur chiar, neștirbită decât de lipsa mamei, precum și de lipsa afecțiunii și atenției din partea tatălui său.

Pe acestea din urmă le va căuta constant, de-a lungul vieții. Crește împreună cu Hassan, copilul slujitorului hazar al familiei. Deși cei doi își petrec tot timpul împreună, părând a-i lega o prietenie aparte, dincolo de granițile lumii sociale care îi face diferiți și, cu toate că Hassan este trup și suflet pentru Amir, acesta din urmă, deși, la rândul său este atașat de slujitorul său, nu îl poate considera un prieten, împiedicându-se de treapta socială dintre ei. 

Dacă Hassan îi va fi dedicat până în pânzele albe, indiferent de situație, la bine și la greu – pentru tine de încă o mie de ori , Amir nu are curajul să îi fie alături prietenului său în același fel. Și nici capacitatea de a se lupta pentru acesta. Lucru care îl va frământa și îl  bântui toată viața. Păcatul său de neiertat, pe care îl va purta după el și care nu îl va lăsa să își găsească liniștea.

La vârsta de 12 ani, într-o zi întunecată și rece din iarna lui 1975, am devenit ceea ce sunt azi. Țin minte momentul exact, cum stăteam ghemuit, după un perete dărâmat, de chirpici și fixam cu privirea aleea din apropierea golfulețului înghețat. Se întâmpla cu mult timp în urmă, dar, așa cum am aflat din proprie experiență, e greșit ce se spune despre trecut, că poți să-l îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină cu ghearele. Privind în urmă, îmi dau seama că de douăzeci și șase de ani încoace scrutez aleea aceea pustie.

Douăzeci și șase de ani, Amir, care părăsește împreună cu tatăl său, într-o cisternă un Afganistan distrus de război, stabilindu-se în America, revede aleea și ziua în care a săvârșit cel mai crud moment de lașitate față de Hassan. Deși își clădește o viață frumoasă, căsătorindu-se, devenind un scriitor cunoscut în America, trecutul își ascute ghearele în mintea și sufletul său. De douăzeci și șase de ani are nevoie Amir ca să își găsească curajul să facă ceea ce trebuie pentru prietenul său.

Când un vechi prieten, Rahim Khan îi cere să se întoarcă în țara natală pentru că: există o cale de a fi din nou bun, Amir își găsește curajul să plece să își regăsească prietenul, să facă ceea ce trebuie pentru a-și răscumpăra păcatul și a-și afla izbăvirea. Doar că nu îl va regăsi pe Hassan, ci pe băiețelul acestuia, orfan.  Acest suflet, în mâna căruia este zmeul trecutului și al viitorului, pentru care va lupta și va face ceea ce nu a făcut pentru tatăl său. E timpul ca vânătorii de zmeie să se regăsească.

O poveste pe care am citit-o cu un nod în gât de la primul până la ultimul cuvânt, despre care nu se poate vorbi, ci care poate fi doar trăită, Vânătorii de zmeie – cu toate că mă repet, este cea mai impresionantă și bine scrisă carte pe care am citit-o până acum.  Dacă prima întâlnire cu literatura orientală a fost impresionantă, cea de-a doua a fost complet răvășitoare. Mă declar iremediabil cucerită de scriitura lui Khaled Hosseini și vă recomand cu toată încredrea această carte extraordinară. 

 

 

29 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: