Al şaptelea copil – Erik Valeur

Pentru cei ca noi, fiecare fiinţă umană pe care o întâlnim în viaţa noastră este un mic elefant albastru. Prin urmare, nu putem urî pe nimeni, nu putem condamna pe nimeni, nu putem refuza pe nimeni, pentru că, probabil, la un moment dat s-au aflat chiar aici, chiar lângă noi, vorbindu-ne în întuneric. Nimeni nu ne poate lua vreodată înapoi acest sentiment.”

Al şaptelea copil mi-a dat mult de furcă. O carte stranie, dură, complexă. Întunericul ar fi cuvântul care ar descri-o cel mai bine. Întunericul din camera din orfelinatul Kongslund, unde erau aduşi imediat copiii nou născuţi, întuneric care i-a însoţit toată viaţa. Deşi adoptaţi, crescuţi în familii  mai mult sau mai puţin normale, copiii din camera cu elefanţi albaştri de la Kongslund au fost condamnaţi de la naştere.

Povestea din al şaptelea copil debutează brutal – o femeie necunoscută este găsită moartă, pe  plajă, în apropierea celebrului orfelinat. Deşi lângă cadavru au fost găsite  obiecte care indică clar un ritual macabru – o cărticică, un ochi, un canar cu gâtul rupt, o ramură de tei, precum şi o poză a orfelinatului, poliţia clasifică moartea ca fiind  accidentală. Singurul care îşi pune întrebări în privinţa acestei morţi suspecte este un detectiv care, chiar şi după pensionare nu poate să uite acest caz. Cine este misterioasa femeie şi care este rolul său în poveste, vom afla pe parcursul cărţii.

Intriga cărţii este construită în jurul  celebrului şi controversatului orfelinat Kongslund şi a şapte dintre copiii care au locuit acolo. Întreaga poveste este învăluită în mister, un adevărat complot, o poveste absolut sinistru şi genial scrisă. Fiecare personaj este complex, întunecat, plin de secrete şi traume. Povestea  unuia dintre cei 7 ar putea da peste cap vieţile multor oameni, persoane publice, cu funcţii cheie în stat. De-a lungul anilor,  de păstrarea secretului identităţii copiilor şi a părinţilor lor adevăraţi, s-a ocupat Magna, directorul orfelinatului. 

Aceasta a făcut din Kongslund un loc, văzut din afară, ca fiind minunat, un loc în care cei abandonaţi îşi găsesc fericirea. Însă, în realitate, lucrurile stau complet diferit – nimic nu e aşa frumos cum pare. Nimic nu pare a pune în pericol pe cei implicaţi. Până în momentul în care,  fiecare dintre cei 6 foşti copii de la Kongslund primesc câte o scrisoare misterioasă. Al 7 şaptelea copil rămâne un mister, iar încercarea de a-l găsi atrage cu ea riscul unor răsturnări de situaţie foarte periculoase. Încep a se dezvălui lucruri întunecate despre cei implicaţi. 

Inger Marie – fiica adoptivă a Magnei. Ea este cea care dezvăluie întreaga poveste şi cea care, în ciuda handicapului său fizic, reuşeşte de-a lungul timpului să îi urmărească pe ceilalţi copii cu care a fost în camera elefanţilor, descoperind despre fiecare lucruri pe care nici ei înşişi nu le ştiau. Este o persoană singură, izolată mai mult sau mai puţin din propria voinţă. Este o foarte bună cunoscătoare a psihicului uman şi singura capabilă de empatie, din toată mulţimea de personaje.

Un personaj straniu care mi-a stârnit numai sentimente negative. Clar este că, pe tot parcursul cărţii s-a jucat cu mintea tuturor. Un personaj care m-a marcat, de o complexitate extraordinară, singura care pare a şti ce este cu al şaptelea copil.

Nu aş putea spune că deznodământul m-a surprins, având ceva bănuieli, cu toate că autorul a sucit şi învârtit situaţia pe toate părţile. M-a marcat și întristat, însă. 

Al şaptelea copil  – o carte tulburătoare.

Al şaptelea copil este un roman absolut răvăşitor. De la prima şi până la ultima pagină, răul este prezent. Deloc uşor, nici de citit, nici de digerat. Parcă văd Kongslund, o clădire sinistră, sălaş a răului. Copiii aduşi în acest loc au fost condamnați  pentru totdeauna. Cum poţi să ştii cine eşti când, din prima clipă a vieţii ai fost dus într-o cameră întunecată. Iar, ulterior, în familii în care simţi că eşti în plus? Că, deşi, nu ai vreo certitudine, simţi că eşti străin?

Aş fi putut să le spun despre întuneric şi despre demonii care scapă de sub control, în anumite circumstanţe. Despre sentimentul de a nu-ţi cunoaşte propriile rădăcini şi despre teama care apare atunci când îţi dai seama că nu vei afla niciodată despre asta. Noi cunoşteam acest sentiment mai bine decât oricine altcineva.

Titlul și coperta cărţii al şaptelea copil m-au atras instantaneu. Un amestec de ficţiune şi thriller psihologic  scris magistral, complex, întortocheat, profund, dureros, şocant. Mi-a plăcut mult de tot!!! Cartea poate fi găsită la Editura RAO şi e de neratat!