-
Dinţi de lapte-Zoje Stage
Dinţi de lapte se enumeră printre cărţile citite în ultimul timp, o carte a genului thriller, una absolut captivantă, de-a dreptul terifiantă, cu un subiect inedit care face povestea mult mai intensă şi intrigantă. De ce inedit? Veţi afla, citind impresiile mele despre această poveste care, deși înfricoşătoare, nu poate fi lăsată din mână. Dinţi de lapte – nebunia nu are vârstă. Când apare nebunia? Este nativă sau se dobândeşte? Se naşte cineva bolnav psihic sau anumite evenimente de pe parcursul vieţii declanşează patologia? Parcurgând Dinţi de lapte, mi-am pus adesea această întrebare. Mai ales că Hanna, o fetiţă aparent inocentă, ajunge să ne dea fiori prin pornirile nebuneşti pe…
-
Top cărţi thriller
Cu siguranţă aţi observat din recenziile mele că genul thriller este preferatul, atenţia îndreptându-mi-se, cu predilecţie spre această categorie de cărţi. Mă atrage latura psihologică a unei poveşti, atât în realitate, cât şi în lecturile mele. Şi dacă profesional nu m-am axat pe acest domeniu, exploatez acest aspect prin lectură. Astăzi vreau să vă prezint câteva cărţi ale genului foarte bune, care m-au impresionat. Fiecare poveste thriller pe care am citit-o m-a captivat şi impresionat, însă întotdeauna anumite poveşti se remarcă în mod deosebit. Top cărţi thriller care m-au impresionat Luând-o în ordine cronologică, vreau să vă aduc în atenţie Nu ne vom despărţi niciodată, Emiko Jean. Chiar dacă am…
-
Recviem pentru umbre – Ioana Mihaela Curaleţ
“Recviem pentru umbre este o carte captivantă, întunecată şi extrem de bine gândită.” Cu asemenea descriere, nu a fost cale de întoarcere atunci când am pus ochii pe această carte de pe rafturile Editurii Petale Scrise. Iar coperta m-a cucerit de la prima vedere! Nu am avut niciun dubiu că un asemenea titlu – Recviem pentru umbre, acompaniat de o copertă minunat de misterioasă, ascund o poveste tare bună. Şi aşa a şi fost. Am descoperit o intrigă complexă, surprinzătoare, plină de neprevăzut şi de suspans. Oricât am bănuit sau am încercat să dezleg misterul poveştii, autoarea a reuşit cu brio să se joace cu mintea mea, astfel încât…
-
Îmi amintesc de tine-Yrsa Sigurdardottir
Un roman cu fantome, cu tensiune multă, cu zăpadă multă, despre disperare şi supraviețuire, cu silueta unui băiețel mort care tot apare. Această poveste este spusă din două puncte de vedere. Primul aparține lui Gardar și soției sale, Katrin, precum și prietenului lor, Lif. Împreună, aceștia renovează o casă abandonată și înfricoșătoare din Islanda, dintr-un vechi sat de pescari părăsit, departe de civilizație. Al doilea punct de vedere, din a doua parte a cărții, este al doctorului Freyr care s-a despărtit de soția sa după ce și-au pierdut fiul. Acesta a dispărut fară urmă și a fost declarat mort. Grupul de prieteni care renovează casa descoperă după câteva zile că…
-
Cărțile lui Făurar
Nu poți cumpăra fericire, dar poți cumpăra cărți, ceea ce de fapt e același lucru. Deși nu mă pot lăuda cu un număr mare de cărţi citite în ultima lună de iarnă, fiecare în parte și în felul său, a fost extraordinară. Am avut bucuria să abordez lecturi inedite, cu valoare literară și sufletească. Dacă o carte reușește să rămână vie în sufletul și în mintea noastră peste timp, nu putem decât să fim fericiți că am avut privilegiu să o găsim. “Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai mult. Cel mai greu înveţi când citeşti cărţi uşoare; însă o carte…